|
CAUZA BOLII
Boala e mai frecventă la femei (aproximativ 1 din 8 femei e afectată), mai rară la bărbaţi, putând fi declanşată de o sarcină, naştere, avort, perioada pubertăţii sau menopauză, stres, aport excesiv de iod (alimentar, din Spirulină, Jodid, vitamine ce conţin iod, substanţe de contrast, amiodarona- cordarone, tratamentul cu interferon, etc.).
Pe un fond genetic preexistent- predispoziţia pentru boală se transmite în cadrul familiei, de obicei pe linie feminină- acţionează unul din factorii menţionaţi mai sus care determină declanşarea bolii.
În sânge apar anticorpi îndreptaţi împotriva glandei tiroide (ATPO, Anti Tiroglobulina), ce determină o inflamaţie cronică a acesteia şi în timp (lent) atrofia (distrugerea) ei. Astfel, glanda tiroidă nu mai produce suficienţi hormoni tiroidieni (hormoni esenţiali pentru supravieţuire), instalându- se hipotiroidismul.
Tiroidita Hashimoto poate evolua şi cu hipertiroidism, atunci când un număr foarte mare de anticorpi distrug o masă mare de celule tiroidiene eliberând în circulaţia sangvină un exces de hormoni tiroidieni. Hipertiroidismul, dacă apare, e de regulă uşor, pasager (durează 1-3 luni) şi nu necesită tratament, el rezolvându- se de la sine. În urma unui puseu de hipertiroidism, după o scurtă perioadă de eutiroidie (funcţie tiroidiană normală), se va instala hipotiroidismul care e permanent.
Hipotiroidismul cauzat de tiroida Hashimoto e definitiv (pe toată durata vieţii), ireversibil (nu se ameliorează în timp, de obicei se agravează prin distrucţia tiroidiană progresivă), necesitând tratament substitutiv hormonal şi supraveghere endocrină permanentă (analize hormonale, ecografie tiroidiană).
SEMNELE ŞI SIMPTOMELE BOLII
De obicei semnele bolii lipsesc, ea fiind o descoperire întâmplătoare, cu ocazia unui consult medical pentru o altă afecţiune sau a unei ecografii. Cel mai frecvent boala e descoperită în faza de eutiroidie adică, când funcţia tiroidiană e încă normală, deşi anticorpii sunt prezenţi în sânge.
Dacă boala e descoperită în faza de hipotiroidie, semnele pot fi variabile ca număr şi intensitate în funcţie de severitatea deficitului hormonal: astenie nejustificată, fatigabilitate, intoleranţă la efort, somnolenţă, tendinţa la îngrăşare, tulburări de memorie şi concentrare, labilitate emoţională, edeme (umflături) ale pleoapelor, mâinilor şi picioarelor, retenţie exagerată de apă în organism, intoleranţă la frig, puls scăzut (bradicardie), apetit variabil, greţuri, dureri abdominale, tulburări ale ciclului menstrual, tulburări de dinamică sexuală, impotenţă etc..
Câştigul ponderal (îngrăşarea) din hipotiroidism e minor, între 3-7 kg maximum, cauza fiind retenţia de apă şi încetinirea metabolismului, reversibile sub tratament hormonal.
Semnele hipertiroidei (hashitoxicoză) sunt de obicei puţine şi reduse ca amploare: agitaţie psihomotorie, insomnii, palpitaţii (tahicardie, fibrilaţie atrială), rareori scădere ponderală. Aceste simptome pot fi cauzate şi de un tratament excesiv (doza prea mare) de hormoni tiroidieni.
DIAGNOSTIC
Analizele de sânge ce pun diagnosticul de tiroidită Hashimoto sunt anticorpii anti TPO şi anticorpii anti Tiroglobulină. Dacă aceştia sunt pozitivi, nu mai e necesară dozarea lor pe parcursul bolii pentru că, deşi valoarea lor va varia, această variaţie nu are nici o semnificaţie clinică.
Dozarea hormonilor tiroidieni din sânge (TSH, FT4) evalueaza funcţia tiroidiană - normofuncţia= eutiroidie, hipofuncţia= hipotiroidie sau hiperfuncţia=hipertiroidie. Ecografia tiroidiană (efectuată de medicul endocrinolog) evidenţiază modificările specifice sugestive pentru inflamaţia cronică a glandei tiroide (aspect inomogen, hipoecogen, pseudonodular).
TRATAMENT
Tiroidita Hashimoto fiind o boală autoimună nu beneficiază de un tratament cauzal (care să o vindece, să facă să dispară din sânge anticorpii care o produc).
În urmă cu mai mulţi ani au fost testate tratamente imunosupresoare (cu hormoni corticosteriozi, prednison) care însă au fost abandonate nefiind eficiente pe termen lung.
Odata instalată boala, ea e ireversibilă, singurul lucru care poate fi tratat e hipotiroidismul.
Deoarece hipotiroidismul înseamnă că glanda tiroidă nu mai produce suficienţi hormoni, evident, tratamentul va fi unul de substituţie hormonală, cu hormoni tiroidieni. Aceştia vor fi administraţi sub formă de tablete (Euthyrox, L- Thyroxină), în doze variabile, stabilite de medicul endocrinolog în funcţie de dozările hormonale şi de aspectul clinic- simptomele pacientului.
Hormonii tiroidieni se administrează dimineaţa, cu 30 de minute înainte de prima masă, cu apă, NU cu suc, lapte, mâncare, alte medicamente, calciu, fier, magneziu, etc., deoarece nu se mai absorb eficient. E important de asemenea să nu fie administraţi mai târziu de ora 12 amiazi, deoarece produc insomnii.
Tratamentul hormonal este permanent, pentru tot restul vieţii, indiferent de vârstă, sex, boli asociate, singurul lucru variabil fiind doza de hormoni tiroidieni.
E obligatorie supravegherea de către medicul endocrinolog, uneori şi de cardiolog (la vârstnici, la cei cu boli cardiovasculare asociate).
Pentru o corectă urmărire a bolii, acesta vă recomandă periodic dozări hormonale (minim de 2-3 ori pe an).
Dacă urmaţi tratament substitutiv hormonal veţi fi antenţionaţi ca în dimineaţa în care mergeţi la laborator pentru analize hormonale să luaţi tablete de Euthyrox dupa ce vi s- a recoltat sânge.
Nu există alternativă naturistă sau homeopată la tratamentul hormonal. Preparate de tipul Spirulna, Jodid, suplimente alimentare cu aport de iod pot agrava evoluţia bolii, putând chiar declanşa un episod de hipertiroidism tranzitor.
Mai poate fi utilă asocierea la tratament a seleniului şi a vitaminelor cu efect antioxidant (A,C,E) în special la persoanele cu titruri mari de anticorpi.
Intervenţia chirurgicală e rareori necesară- când glanda tiroidă are volum foarte mare şi invadează structurile învecinate sau când există suspiciunea unui cancer tiroidian.
Sub un tratament corect condus de medic şi respectat de pacient, simptomele dispar iar calitatea vieţii e identică cu a unei persoane care nu are boala.
Tratamentul adecvat permite creşterea şi dezvoltarea fizică şi psihică armonioasă a copilului, dacă boala e diagnosticată la copil, evoluţia normală a sarcinii (la gravida cu tiroidă cronică H), menţinerea glicemiilor sub control la un pacient diabetic, controlul simptomelor la pacienţii cardiaci, etc.
COMPLICAŢII POSIBILE ALE BOLII
1. Hipotiroidismul - de la uşor la sever (mixdem) cu insuficienţă cardiacă, respiratorie, bradicardie severă, hipotermie, comă mixedematoasă, deces.
2. Hipertiroidismul (hashitoxicoză)
3. Tiroida fibroasă RIEDL- tiroida devine mare, fibroasă, de consistenţă fermă şi invadează structurile învecinate
4. Cancerul tiroidian - e o asociere relativ rară, sugerată de prezenţa la ecografie a unor noduli suspecţi
5. Asocierea altor boli a căror mecanism de apariţie e tot autoimun, cum ar fi insuficienţa corticosuprarenaliană cronică autoimună (boala Addison), insuficienţă ovariană autoimună (amenoreea secundară, menopauza precoce), diabetul zaharat, poliartrita reumatoidă, anemia Biermer, hepatita cronică virală B sau C etc..
TIROIDA HASHIMOTO LA GRAVIDE
Fiind o boală foarte frecvent în populaţie (afectează 1 din 8 femei) şi sarcina fiind un factor declanşator, teoretic ar trebui ca toate gravidele să fie investigate prin screening pentru această boală. În unele ţări cu servicii de sănătate bine puse la punct acest lucru se întâmplă.
În România nu există la nivel naţional un program de screening al hipotiroidismului la gravide, investigaţiile rămânând o opţiune personală a femeii însărcinate.
Recomandarea mea e ca toate femeile care au fost diagnosticate cu hipotiroidism sau tiroidită Hashimoto, precum şi cele la care există suspiciunea acestor afecţiuni (au rude cu hipotiroidism, au diabet zaharat sau alte boli autoimune, sunt supraponderale, etc.) să consulte un medic endocrinolog, în special dacă doresc o sarcină.
Ideal este ca tratamentul hormonal, dacă e necesar, să fie iniţiat înainte de apariţia sarcinii pentru a da şansa maximă unei evoluţii normale a copilului.
Tiroidita Hashimoto e asociată cu un risc crescut de avort spontan (aproximativ de 2-3 ori mai mare decât la restul populaţiei).
Hipotiroidismul mamei netratat în timpul sarcinii poate avea consecinţe nefaste asupra copilului- naştere prematură, greutate mică la naştere, coeficient de inteligenţă redus, guşă la copil, etc.
Tratamentul substitutiv la gravidele hipotiroidiene e obligatoriu pe toată durata sarcinii şi alăptării, în doze adaptate la nevoile organismului (necesarul de hormoni tiroidieni creşte cu 30-50% faţă de doza necesară anterior sarcinii).
|
